"For other foundation can no man lay than that is laid, which is Jesus Christ." (1 Cor. 3:11)

Home
Articles
Books
Confessions
Anabaptist History
Churches and Related ones
Our Mission

Other Languages
Russian Bibleviews
Romanian Bibleviews
Español Bibleviews
Haiti Bibleviews
Portuguese Bibleviews

More Information
About your InternetServant
Contact Us & Guestbook

"If any man will come after me, let him deny himself, and take up his cross daily, and follow me." (Luke 9:23)

Capitolul 4

Interpretarea Răscumpărării

Introducere

Atunci când Isus ,,S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor” (Fapte 1:9), misiunea Lui pământească a luat sfârşit după ce a durat aproximativ trei ani. Aceasta a trasat începutul Împărăţiei şi al Bisericii. Ucenicii au primit Marea Însărcinare de la Isus. El le-a spus ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor” (Matei 28:18-20).

Isus nu i-a lăsat pe urmaşii Lui singuri cu sarcina de a evangheliza lumea. El le-a promis dinainte pe Mângâietorul, ,,adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). El a repetat această promisiune chiar înainte de înălţarea Sa. ,,Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Să privim la câteva din mesajele apostolilor.

Predica de Rusalii

După ce ucenicii au primit Duhul Sfânt la Rusalii, ei au vorbit în câteva limbi aşa cum îi conducea Duhul Sfânt. Acest lucru a uimit pe evreii care vizitau Ierusalimul veniţi din popoare diferite, deoarece ei auzeau pe ucenici vorbind în limbile lor. Unii, miraţi şi nedumeriţi, au întrebat: ,,Ce vrea să zică aceasta?” (Fapte 2:12, conf. Ioel 2:28-32). Alţii au reacţionat gândind că ucenicii erau beţi.

Petru şi-a expus prima predică pentru a explica ce s-a întâmplat. Ucenicii nu erau beţi, aşa cum credeau unii, ci ei primiseră ceea ce profetul Ioel prevestise. (Fapte 2:16-21). Petru a vorbit despre viaţa lui Isus, suferinţele şi moartea Lui şi despre faptul că poporul iudeu este răspunzător pentru moartea Lui. De asemenea, el a predicat despre învierea şi glorificarea lui Isus, arătând că ceea ce s-a întâmplat cu El a fost conform Scripturilor. Petru şi-a concluzionat mesajul cu aceste cuvinte: ,,Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi” (v. 36). Isus a fost mult aşteptatul Mesia al lui Israel, care este, Hristosul (Hristos este termenul grecesc pentru evreiescul Mesia).

Mesajul lui Petru a adus o adâncă convingere în inimile iudeilor care l-au ascultat. Cu inimile zdrobite, ei au răspuns: ,,Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2:37). Petru le-a spus: ,,Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (v. 38, 39).

Mesajul de bază al suferinţei şi morţii lui Hristos a fost predicat în nenumărate rânduri; a fost mesajul central al bisericii primare. Crucificarea lui Isus nu a fost o înfrângere aşa cum a părut la început. Moartea lui a fost esenţială pentru a aduce răscumpărarea pentru omenire. Următoarele citate din cartea Faptelor Apostolilor arată că moartea şi învierea lui Isus Hristos au fost miezul mesajului bisericii primare.

[Iudeii au] omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. Fapte 3:15

… în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este ,,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului”. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub ceruri nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fie mântuiţi. 4:10-12

Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe acest Isus, pe care voi L-aţi omorît, atârnându-L de lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a făcut Domn şi Mântuitor ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. 5: 30,31.

El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.… Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. 8:32, 35.

Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, …Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, Prin Numele Lui, iertarea păcatelor. 10: 39, 40, 43.

Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; …Dar, Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile prin care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise. 13: 32-39.

Pavel, după obiceiul săi, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. 17:2, 3

Unii dintre filosofi … ziceau: ,,Ce vrea să spună [Pavel] palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: ,,Pare că vesteşte nişte dumnezei străini”. 17:18

[Dumnezeu] a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi. 17:31

Fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume că, Hristosul trebuia să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor. 26: 22, 23

Răscumpărarea prin Hristos

Pasajele menţionate mai sus fac clar faptul că moartea lui Hristos a fost centrală în mesajul evangheliei. De ce a fost moartea lui Hristos aşa de importantă?

Păcatul omului din grădina Edenului a rupt părtăşia şi relaţia dintre Dumnezeu şi om. De atunci, omul a refuzat să se supună voii lui Dumnezeu împotrivindu-se Lui. Dumnezeu a spus poporului Său ales: ,,Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeu. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!” (Leviticul 18:4, 5). Răspunsul omului a fost ,,fărădelegea” (1 Ioan 3:4), ceea ce arată că el a devenit ostil lui Dumnezeu având ,,vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8:7). Sfinţenia lui Dumnezeu a însemnat că El nu putea tolera păcatul şi prezenţa răului. Sfinţenia lui Dumnezeu Îi cerea să Se separe de păcat şi în felul acesta de omul păcătos. Singurul mod în care cei doi puteau fi aduşi împreună era numai printr-o hotărâre a lui Dumnezeu ce ar fi înlăturat duşmănia şi ar fi produs împăcarea celor două părţi înstrăinate.

De ce ar fi dorit Dumnezeu să înlăture bariera dintre El şi om odată ce omul a fost cel ce a refuzat să accepte Cuvântul Lui prin credinţă şi a ascultat de Satana în grădina Edenului? Motivaţia pentru împăcare este dragostea. Cel mai proeminent şi familiar pasaj din Scriptură despre acest lucru afirmă: ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnic㔠(Ioan 3:16). Ioan a repetat aceasta în prima lui epistolă: ,,Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea lui Dumnezeu stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:9, 10). Dragostea lui Dumnezeu îl restaurează pe om la relaţia originală: ,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). ,,Noi [creştinii] Îl iubim pentru ca El ne-a iubit întâi” (4:19). Creştinii Îl ascultă pe Dumnezeu pentru că ,,dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (5:9).

În mod similar, Pavel a scris: ,,Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). ,,Căci Dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:14, 15). ,,Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Şi ,,când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit … pentru îndurarea Lui” (Tit 3:4, 5). Creştinii ar trebui să-şi aducă aminte întotdeauna de această dragoste oferită lor.

Sângele vărsat al lui Isus Hristos este baza pentru împăcarea omului cu Dumnezeu. Deja am văzut că la naşterea lui Isus, un înger al Domnului a prezis că ,,El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). De asemenea, Isus a vorbit despre misiunea Lui când a spus că El a venit ca ,,să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28; vezi Marcu 10:45); ,,Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22:19); şi ,,Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11; conf. v. 15, 18).

Înainte de a considera câţiva termeni referitori la moartea lui Isus, să privim câteva pasaje din Scriptură ce vorbesc despre moartea Lui.

El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile. Romani 8:32

Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! Romani 8:34

Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii. Romani 14: 8, 9

Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Romani 14:15

Şi astfel el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! 1 Corinteni 8:1

V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. 1 Corinteni 15:3

El s-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl. Galateni 1:4

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele Lui Hristos. Efeseni 2:13

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:5-8

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 1 Tesaloniceni 4:14

Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.

1 Timotei 2:5, 6

Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Tit 2:13, 14

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. Evrei 10:12

De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Evrei 13:12

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 Ioan 1:7

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi.

1 Ioan 3:16

Căci ai fost jungheat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Apocalipsa 5:9

Scriptura foloseşte câţiva termeni tehnici pentru a explica ceea ce moartea lui Isus Hristos a realizat. Aceştia sunt răscumpărare, preţ de răscumpărare, ispăşire şi împăcare. Să-i examinăm pe fiecare.

Răscumpărare

Termenul răscumpărare este folosit să descrie efectul morţii lui Hristos. Sensul de bază este ,,să cumperi înapoi”. Termenul grecesc apolutrosis, tradus ,,răscumpărare”, semnifică a elibera un captiv prin plata pe care o face o altă persoană. Într-un sens mai larg implică eliberarea de la pedeapsă, ceea ce înseamnă că răscumpărarea implică eliberarea de consecinţele păcatelor noastre. Scriptura foloseşte cuvântul ,,preţ”cu sensul de a fi ,,cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20; 7:23) şi ,,se vor lepăda de stăpânul, care i-a răscumpărat” (2 Petru 2:1).

Câteva pasaje arată că răscumpărarea s-a înfăptuit prin moartea lui Hristos. Pavel a scris că noi suntem ,,socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Isus Hristos: Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Său” (Romani 3:24, 25). ,,În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi pricepere” (Efeseni 1:7, 8); ,,El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Coloseni 1:13, 14).

Autorul cărţii Evrei a scris despre Isus Hristos: ,,Şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, … cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnicㅺi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduit㔠(Evrei 9:12, 15).

Verbul a răscumpăra este folosit în câteva pasaje pentru a descrie conceptul de răscumpărare: ,,Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Galateni 3:13); ,,Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, … ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (4:4, 5); ,,Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2:13, 14); şi ,,Ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi … ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihan㔠1 Petru 1:18, 19). Mielul a fost ,,jungheat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău” (Apocalipsa 5:9).

Preţul Răscumpărării

Omul a fost adus înapoi la Dumnezeu prin intermediul unui preţ de răscumpărare. Termenul de preţ de răscumpărare înseamnă ceva de valoare plătit pentru obţinerea eliberării sau izbăvirii unui captiv. Îl găsim folosit în Exod 21:30 şi Proverbe 13:8. Isus a folosit termenul atunci când a corectat pe cei doi ucenici ce au cerut un loc de frunte, spunându-le ucenicilor că ,,oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:27, 28; Marcu 10:45). Semnificaţia preţului răscumpărării este clarificată mai târziu de către Isus, în timpul cinei cea de taină. Referitor la pahar, Isus a zis: ,,Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Matei 26:28; vezi Marcu 14:24; Luca 22:20). Prin moartea Sa, semnificată de sângele Lui care se varsă, El va plăti răscumpărarea şi va oferi iertarea păcatelor tuturor acelora care îndeplinesc condiţia de pocăinţă şi credinţă.

Acest concept de răscumpărare a fost folosit de Pavel când a scris că noi suntem ,,cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20; 7:23) şi că ,,este un singur Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Timotei 2:5, 6). Petru a scris creştinilor exilaţi că ,,nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost voi răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihan㔠(1 Petru 1:18, 19).

Conceptul de preţ al răscumpărării ridică întrebarea, cui a fost plătită răscumpărarea? Această întrebare este dificilă deoarece Scriptura nu ne dă vreun răspuns direct. Scriitorii Noului Testament şi biserica primară au învăţat că preţul răscumpărării subliniază că cineva, altul decât omul a plătit pentru eliberarea lui de consecinţele păcatului şi că această izbăvire a fost foarte costisitoare, cerând cel mai mare preţ posibil, sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Aceasta a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu şi a eliberat omul păcătos pentru a putea intra în relaţie cu El.

Nici Noul Testament, nici biserica primară nu au formulat o teorie pentru a explica cui a fost plătit preţul de răscumpărare şi răscumpărarea (cumpărarea înapoi). Ei au fost mulţumiţi să accepte faptul răscumpărării subliniind aceasta fără a încerca să explice procesul. Sunt câteva teorii ce încearcă să explice semnificaţia şi procesul răscumpărării, dar cele mai multe sunt imperfecte deoarece Biblia păstrează tăcere asupra acestui subiect.

Ispăşirea

Un alt termen folosit în versiunile englezeşti mai vechi care se referă la moartea lui Hristos este ispăşire sau expiere. Dicţionarul Webster defineşte termenul ca ,,actul de a face ispăşire” şi ,,a face completă satisfacţia pentru; ispăşire pentru păcat; ca şi a expia păcatul”. Ideea de ispăşire este că prin moartea lui Hristos, mânia sfântă a lui Dumnezeu împotriva păcatului este satisfăcută, astfel că Dumnezeu poate accepta iarăşi pe om. Deoarece ,,Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” (1 Corinteni 15:3), înseamnă că vom găsi informaţii despre moartea lui Mesia în Vechiul Testament. Le găsim acolo, pentru că despre aceasta ,,mărturisesc Legea şi proorocii” (Romani 3:21).

Termenul ispăşire folosit în Romani 3:25, 1 Ioan 2:2; 4:10, ca şi mulţi alţi termeni din Vechiul Testament, vine din traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) a termenului pentru capacul ispăşirii (engl. capacul scaunului îndurării). Legea cerea ca păcătoşii să moară pentru păcatele lor. Această cerinţă era satisfăcută pentru poporul Israel de Ziua Ispăşirii, când marele preot lua doi ţapi ,,să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii” (Leviticul 16.7). Se trăgea la sorţi pentru a hotărî care era pentru ,,Domnul” şi care era ,,ţapul ispăşitor” (v.8). Cel pe care cădea sorţul Domnului era adus ca jertfă pentru păcat. Marele preot stropea sângele lui peste capacul ispăşirii de pe chivotul legământului situat în Sfânta Sfintelor (Leviticul 16:13, 14; 17:11; Exodul 25:17-22; Evrei 9:5). Sângele simboliza viaţa trupului; când sângele părăsea trupul, apărea moartea. Acest sânge acoperea păcatele oamenilor până când suferinţa şi jertfa lui Mesia le va înlătura. Al doilea ţap era eliberat pentru a simboliza îndepărtarea păcatelor prin jertfa lui Hristos care va veni.

Termenul de ispăşire este astfel un concept vechi testamental. Cartea Evrei explică modul în care adevărurile noului legământ se relaţionează la vechiul legământ. După ce descrie pe scurt cortul întâlnirii, autorul cărţii Evrei descrie cum marele preot lua, o dată pe an, ,,sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului” (Evrei 9:7). Aşa cum marele preot putea intra în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfei, la fel Hristos a intrat în cortul ceresc ,,în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi sau de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnic㔠(v. 12). Jertfa lui Hristos a fost mult mai eficace. Dacă sub lege ,,sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu” (v. 13, 14). Hristos S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa … tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora” (v. 26, 28). Hristos nu a intrat într-un loc sfânt omenesc, ,,ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (v. 24).

Aşa cum am menţionat, jertfa lui Hristos ,,a înlăturat păcatul”. În Vechiul Testament, jertfele acopereau păcatele de la vederea lui Dumnezeu. Această acoperire reprezintă semnificaţia ispăşirii în Vechiul Testament.

În capitolul următor, autorul repetă faptul că sub vechiul legământ ,,sângele taurilor şi al ţapilor” îl curăţea temporar pe om (Evrei 10:4). Hristos a devenit Mielul Pascal care ,,a adus o singură jertfă pentru păcate” (v. 12). ,,Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (v. 14). Suferinţele lui Hristos îl protejează pe păcătosul convertit de mânia lui Dumnezeu şi îi curăţeşte conştiinţa astfel încât îi poate sluji lui Dumnezeu. După aducerea Lui ca jertfă, Isus ,,S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (v.12).

Apostolul Pavel a enunţat în Romani cea mai elaborată afirmaţie privind moartea ispăşitoare a lui Hristos: ,,Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” (Romani 3:24-26). Prin sângele jertfei lui Hristos s-a satisfăcut neprihănirea lui Dumnezeu iar omul păcătos a fost din nou în stare să se apropie de El.

Apostolul Ioan, de asemenea, a scris despre ispăşire: ,,Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre: şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi” (1 Ioan 2:1,2); ,,Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (4:10).

Termenul grecesc folosit în Romani 3:25 pentru ispăşire este tradus împăcare în cartea Evrei. ,,Acela, a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste”; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi … să desăvârşească pe Căpetenia mântuirii lor … Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire [împăcare, în traducerea engleză KJV (n. trad)] pentru păcatele norodului” (Evrei 2:9, 10, 17).

Moartea lui Hristos ca suferinţă, nu pedeapsă

Moartea lui Hristos a fost vicarioasă (adică Hristos a făcut ceva spre beneficiul nostru la Calvar) sau substitutivă, care înseamnă că El a suferit şi a murit în folosul păcătoşilor ca ei să poată primi viaţa veşnică. Această substituţie a fost anunţată cu şase sute de ani înainte de naşterea lui Hristos în Betleem prin profetul Isaia care ,,a văzut slava Lui şi a vorbit despre El” (Ioan 12:41). Isaia spune:

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Isaia 53:4-6

După învierea Lui, Isus a vorbit cu doi din ucenicii Lui pe drumul către Emaus despre profeţia Vechiului Testament, zicând: ,,Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi” (Luca 24:46). De câteva ori în timpul lucrării Lui, Isus a vorbit despre suferinţele Lui: ,,Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult …ca să fie omorât” (Matei 16:21, vezi Marcu 8:31; Luca 9:22); ,,este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult” (Marcu 9:12; vezi Matei 17:12); ,,Mai întâi [Isus] trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta” (Luca 17:25); ,,Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de patima Mea” (Luca 22:15). Suferinţele lui Isus Hristos sunt, de asemenea, subliniate în următoarele pasaje din Noul Testament:

Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Fapte 3:18

[Pavel] am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple; şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor. Faptele Apostolilor 26:22, 23.

Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste”; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi … [Dumnezeu] să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor. Evrei 2:9, 10.

Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice. Evrei 5:8, 9.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. 1 Petru 2:24

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh. 1 Petru 3:18

Noul Testament afirmă de douăzeci şi opt de ori că Hristos a suferit, a pătimit, pentru noi[1]. Scriptura nu vorbeşte niciodată despre faptul că Hristos este ,,pedepsit” pentru păcate sau pentru păcătoşi. Termenii pedeapsă şi suferinţă au sensuri semnificativ diferite. Pedeapsă înseamnă ,,a cauza durere, pierdere sau suferinţă pentru o crimă sau facere de rău”[2] pe când ,,suferinţ㔠nu implică vină. Grider, rezumă ceea ce John Miley a scris: ,,Deoarece Hristos a fost fără păcat, El a fost fără vină. De aceea, atunci când El a murit pentru noi, El a suferit dar nu a fost pedepsit. Şi deoarece suferinţele Lui au substituit pedeapsa pe care altfel, cei credincioşi ar fi primit-o în iad, a fost posibil ca Tatăl să ne ierte. Evident că pedeapsa putea satisface dreptatea lui Dumnezeu. Dar deoarece Hristos a suferit, în loc să fie pedepsit, a fost într-adevăr posibil ca Tatăl să ierte pe cei care se pocăiesc şi cred”[3]. Grider a scris că Hristos a suferit, în parte ,,pentru că Dumnezeu Tatăl ne iartă cu adevărat – pe când, dacă El Îl pedepsea pe Hristos în locul nostru, El nu ne putea ierta. Prin pedepsirea substitutivă a lui Hristos, dreptatea putea fi satisfăcută, împiedicând iertarea. Desigur că cineva nu poate să pedepsească şi să ierte în acelaşi timp”[4].

Aşa cum apostolul Pavel a scris, Isus Hristos ,,a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani 4:25). ,,Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi … pentru noi” (5:6, 8; vezi Galateni 1:4). Este un dezacord referitor la modul în care se interpretează termenul grecesc huper tradus aici cu ,,din pricina” şi ,,pentru”. Înseamnă el întotdeauna ,,în beneficiul”, ,,în folosul” sau poate avea acelaşi sens cu termenul grecesc anti, tradus cu ,,în locul”? În relaţie cu Romani 5:6 şi 8, în noul lor Lexicon Grec-Englez, Arndt şi Gingrich au scris referitor la huper: ,,după exprimarea suferinţei, a morţii, a devotării de sine, etc. …moare pentru cineva sau ceva …. Astfel că în mod special despre moartea lui Hristos … pentru, în beneficiul omenirii, al lumii”[5]. Vincent a scris: ,,se dispută mult dacă [huper] în folosul este echivalent cu [anti] în locul”. După ce a dat câteva exemple din clasici şi din părinţii bisericeşti, Vincent scrie: ,,Nici unul din aceste pasaje nu poate fi considerat ca fiind decisiv. Se poate spune cel mult că [huper] se mărgineşte cu semnificaţia lui [anti]. În locul este cerut pe baze doctrinare. În marea majoritate a pasajelor sensul este clar de dragul, în folosul. Adevărata explicaţie pare să fie că, în pasajele în discuţie [Romani 5:6], acelea care se referă la moartea lui Hristos, … [huper] caracterizează afirmaţia mai generală şi nedefinit㠖 Hristos a murit în folosul – lăsând nedeterminat sensul specific al lui în folosul, pentru a fi conturat de alte pasaje. Sensul de în locul poate fi inclus, dar numai prin deducţie. Godet a spus: ,,Prepoziţia poate însemna numai în folosul. Se referă la finalitate nu la modul lucrării de răscumpărare”[6]. S-ar părea că afirmaţia lui Pavel ar însemna pur şi simplu că moartea lui Hristos a fost în folosul omului, ,,prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19). Aşa cum scriitorul epistolei către Evrei a scris: ,,din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Evrei 2:9)

Cu siguranţă, El a fost ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29; 1 Petru 1:18, 19) împlinind profeţia lui Isaia când el ,,a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El” (Ioan 12:41). Aşa cum am menţionat, Isaia a scris: ,,Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat … El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre … prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:4, 5). Toţi aceşti termeni arată suferinţele Lui. Hristos a venit în lume să sufere după voia Tatălui, care ,,a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor … Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă … Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat” (v.6, 10). Hristos a murit pe cruce ,,ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9:26; 10:12).

Pavel este autorul unui pasaj din Scriptură despre care unii cred că învaţă că Hristos a luat păcatele noastre şi a fost pedepsit pentru ele fiind înlocuitorul nostru deşi nu afirmă în mod explicit că Hristos a luat asupra Lui păcatele omului. Apostolul Pavel a scris că Dumnezeu ,,pe Cel ce n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Afirmaţia că Isus a ,,fost făcut păcat pentru noi” este greu de înţeles. Sunt două interpretări a ale acestui verset. O interpretare susţine că Dumnezeu L-a făcut pe Hristos să fie ,,păcat” imputându-I păcatul omului. A doua interpretare este că ,,a fi păcat” se referă la un sens alternativ al lui hamartia găsit în Vechiului Testament în limba greacă pe care apostolii şi biserica primară l-a folosit şi care înseamnă că moartea lui Hristos a fost o ,,jertfă de ispăşire”. Vom discuta întâi prima interpretare, iar pe cea de a doua în secţiunea următoare.

Prima interpretare este susţinută de aceia care susţin teoria pedepsei (cunoscută şi ca substituirea penală) şi este o teorie bazată pe aspectele legale înaintată prima dată de Augustin şi făcută populară în timpul reformei de către Jean Calvin. Această teorie susţine că omul, datorită păcatelor lui, merită mânia şi blestemul lui Dumnezeu. Datorită naturii Sale sfinte şi drepte, Dumnezeu trebuie să pedepsească oamenii aşa cum merită.

Pentru a satisface judecata neprihănită a lui Dumnezeu, Fiul Său şi-a asumat natura umană, a trăit sub lege şi a împlinit toată neprihănirea. Păcatele omului au fost imputate lui Hristos, care altfel era fără păcat (El a fost ,,făcut păcat”) şi a fost pedepsit pentru păcatele noastre atunci când a murit pe cruce. Moartea Lui a îndeplinit cerinţele Legii lui Dumnezeu, îndepărtând pedeapsa cu moartea pe care omul o merita pentru păcatele lui, ca în felul acesta omul să poată fi răscumpărat.

Teoria aceasta înseamnă că Dumnezeu L-a făcut păcat pe Isus. Evident că Dumnezeu nu a putut să-L facă pe Fiul Său în mod literal ,,păcat”. Niciodată Dumnezeu nu este portretizat ca sursă a păcatului. Datorită acestui fapt, unii au atenuat această teorie spunând că Dumnezeu nu L-a făcut pe Isus în mod literal ,,păcat”, dar Isus poate fi considerat ca personificare a păcatului într-un sens metaforic; şi anume, El a devenit păcat pentru noi. În sens simbolic şi într-un mod substitutiv, păcatul a fost judecat pe cruce fiind purtat şi identificat cu Hristos. Păcatele noastre au fost ispăşite pe cruce atunci când Hristos a murit pentru noi, în locul nostru.

Sunt câteva dificultăţi ale acestei interpretări a frazei ,,făcut păcat”. Prima este că nu este învăţată în Noul Testament în limba greacă şi nici susţinută de Vechiul Testament ebraic. Noul Testament nu învaţă nimic despre transferul păcatelor sau vinovăţiei omului către Hristos. Aşa cum am menţionat mai devreme, dacă El ar fi purtat vina păcatelor oamenilor, El ar fi fost pedepsit. Altă dificultate este că distorsionează ceea ce Hristos a făcut pe cruce. Dacă toate păcatele noastre (trecute, prezente şi viitoare) au fost transferate lui Hristos şi El a fost pedepsit pentru ele, omul nu poate fi pedepsit iarăşi pentru ele. Aceasta conduce fie la mântuirea tuturor oamenilor, care este contrară Scripturii (evident că nu toţi sunt mântuiţi), fie la faptul că Dumnezeu, din motive necunoscute, a ales anumiţi oameni să fie salvaţi. Aceasta înseamnă că unii trebuie să fie predestinaţi pentru viaţă veşnică iar alţii pentru osândă, iar cei aleşi sunt în siguranţă pentru veşnicie indiferent de ceea ce fac. Nici una din aceste lucruri nu sunt învăţate în Scriptură.

Cum a fost considerată suferinţa lui Hristos

În ce sens a fost suferinţa şi moartea lui Hristos vicarioasă? Înainte de a discuta aceasta, să ne amintim că nu trebuie să ne împotmolim la această întrebare atâta vreme cât Biblia nu oferă o afirmaţie formală despre modul în care a fost considerată moartea lui Hristos pe cruce. Mulţi creştini încearcă să dezvolte o teorie care să explice lucrarea lui Hristos pe cruce. Acest efort este de puţin folos deoarece, aşa cum am văzut deja în acest capitol, Biblia a trebuit să folosească câteva concepte pentru a explica lucrarea Lui pentru oameni. Se pare că nu este un singur termen sau teorie care explică lucrarea lui Hristos; de aceea să avem grijă privind impunerea vreunei teorii asupra Bibliei. Mai degrabă să observăm tot ceea ce Biblia spune despre moartea lui Hristos. Cel puţin două pasaje din Scriptură afirmă în mod direct că Hristos a purtat păcatele noastre. Evrei 9:28 afirmă: ,,Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora”. Şi apostolul Petru a scris în mod similar că Hristos a fost ,,Mielul fără cusur şi fără prihan㔠(1 Petru 1:29), ,,El n-a făcut păcat … El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”(2:22, 24). ,,Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup” (3:18). ,,Cel neprihănit” (Hristos) suferind moartea fizică pentru ,,cei nelegiuiţi” (omul), Hristos a devenit o jertfă pentru a răscumpăra omul pentru ca el să nu mai sufere pedeapsa meritată în iazul de foc. Cel inocent şi neprihănit poate suferi. Prin jertfirea de Sine, El a mijlocit pentru om dându-şi sufletul pe cruce, făcând astfel ca sângele Lui să fie o jertfă acceptabilă pentru păcat astfel că Dumnezeu putea ierta pe păcătoşi în loc să-i pedepsească (vezi Leviticul 4:20, 26, 31, 35; Isaia 53:6, 11, 12).

Ar trebui menţionat că pentru Hristos ,,să poarte păcatele multora” şi că ,,El a purtat păcatele noastre” nu înseamnă că El a fost pedepsit pentru păcatele noastre. Jertfa şi suferinţele lui Hristos ca şi ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), îndeplineşte imaginea ţapului ispăşitor care a purtat ,,asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiu” (Leviticul 16:22). Hristos şi-a dat viaţa Lui în mod public ca şi jertfă să poarte ori ,,să duc㔠păcatele multora la altar[7].

În opinia autorului, a doua interpretare a lui 2 Corinteni 5:21 menţionată în secţiunea precedentă şi anume că Isus a fost o ,,jertfă de ispăşire pentru noi” este corectă. Jertfă de ispăşire este un sens alternativ al lui hamartia găsit în versiunea greacă a Vechiului Testament. Deoarece apostolii şi biserica din Corint au folosit în principal Septuaginta, cu siguranţă ei au înţeles că hamartia putea semnifica jertfă de ispăşire. Acesta nu era un pasaj ambiguu, obscur sau greu de înţeles pentru creştinii greci care au primit această scrisoare sau alţi creştini timpurii care au citit-o mai târziu.

Clarke susţine această părere că hamartia ar trebui să fie tradusă aici cu ,,jertfă de ispăşire”. El a scris că aceasta ,,răspunde lui chattach şi chattath din textul ebraic; care înseamnă atât păcat cât şi jertfă de ispăşire [jertfă pentru păcat, n.trad.] într-o mare varietate de locuri din Pentateuch. Septuaginta traduce textul ebraic cu hamartia în nouăzeci şi patru de locuri în Exodul, Leviticul şi Numeri unde se vorbeşte de jertfă de ispăşire; şi unde versiunea noastră traduce nu cu păcat ci cu jertfă pentru păcat (vezi comentariile lui)[8]. Această traducere este sprijinită de profeţia din Isaia 53: ,,Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă … îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat” (v. 10).

Alţii susţin de asemenea interpretarea de jertfă pentru păcat. Arndt şi Gingrich au scris: ,,amartia [hamartia] poate fi jertfă de ispăşire aici, ca şi în Lev. 4:24”[9]. A. A. Hodge, un teolog prezbiterian calvinist care a predat la Seminarul Teologic Princeton, de asemenea, sprijină interpretarea cu jertfă de ispăşire. El a scris: ,,Dumnezeu ,, pe Cel [Isus] ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut jertfă de ispăşire pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”[10].

Traducerea cu jertfă de ispăşire este sprijinită de folosirea de către Pavel a lui hamartia în Romani 8:3: ,,Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului [hamartia], pe însuşi Fiul Său”. ,,Din pricina păcatului” este tradus în NIV cu ,,să fie o jertfă de ispăşire” (conf. NAB, ASV, NASV şi RSV [traduceri ale Bibliei în limba engleză, n. trad.]); iar în NEB ,,ca jertfă pentru păcat”. Arndt sprijină această traducere[11] aşa cum o fac şi alţi comentatori (Wm. Black, F. F. Bruce, Adam Clarke, Wm. Newell, J. C. Wenger, şi alţii). Este sprijinită şi de Evrei 9:28: Hristos ,,Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului [hamartia], ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. Aici hamartias implică jertfă de ispăşire, altfel se înţelege că Hristos a venit prima oară cu păcat, lucru care desigur nu este adevărat. Acest verset s-ar putea citi: ,,Se va arăta a doua oară, fără jertfă de ispăşire”.

Evident că jertfa de ispăşire este în sens metaforic deoarece Pavel a folosit un cuvânt grecesc diferit în 2 Corinteni 5:21, hamartia. Isus nu a devenit niciodată în mod literal un miel sau un taur. Această interpretare pune moartea sacrificială a lui Hristos în centrul lucrării Lui, aşa cum găsim în alte locuri din Noul Testament. Aşa cum a scris autorul epistolei către Evrei, după Lege ,,fără vărsare de sânge, nu este iertare” de păcate (9:22). De aceea, Hristos ,,S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (v.26, conf. v.28; 10:12, 14). Ioan Botezătorul a vorbit despre Isus după simbolismul jertfelor din Vechiul Testament ca fiind ,,Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Pavel a scris că Hristos ,,S-a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Apostolul Petru a scris despre creştini că ei au fost răscumpăraţi ,,cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihan㔠(1 Petru 1:19). De aceea, interpretarea cu jertfă de ispăşire nu este atât de neobişnuită pe cât este cea de ,,L-a făcut păcat”.