Capitolul 3
Venirea Răscumpărătorului
Naşterea Răscumpărătorului
,,Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a pregătit să trimită pe Fiul Său în lume ca să răscumpere omenirea decăzută (Galateni 4:4). Primul pas a fost făcut ,,în zilele lui Irod, împăratul Iudeii (Luca 1:5) şi a implicat pe un preot numit Zaharia şi soţia acestuia, Elisaveta. ,,Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului (v. 6). Ei nu aveau copii şi, pentru că erau în vârstă, nu mai sperau să mai aibă vreodată.
După obiceiul preoţiei, se trăgea la sorţi pentru a hotărî care preot ,,să intre să tămâieze în Templul Domnului (Luca 1:9). În timp ce Zaharia slujea în templu, el a ieşit la sorţi să ducă la îndeplinire această slujbă. Unui preot i se acorda acest privilegiu numai o dată. În timp ce îşi îndeplinea slujba, îngerul Gavril i-a apărut lui Zaharia şi i-a spus că vor avea un fiu în ciuda vârstei lor înaintate, pe care îl vor numi Ioan. ,,El va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El (v. 15-17). Lucrarea lui Ioan a fost proorocită de Isaia: ,,Iată, trimet înaintea ta pe solul Meu, care îţi va pregăti calea Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările (Marcu 1:, 3; Isaia 40:3; vezi şi Matei11:10 şi Luca 7:27).
Şase luni după ce Elisaveta a rămas însărcinată, acelaşi înger Gavril a apărut
La o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: ,,Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mult har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei! Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia lui nu va avea sfârşit. Maria a zis îngerului: ,,Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat? Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Luca 1:27-35
Îngerul i-a apărut şi lui Iosif şi i-a explicat ce urma să se întâmple: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul lui de păcatele sale (Matei 1:20, 21).
Aceste evenimente s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul care zice: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-I vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi (Matei 1:22, 23; vezi Isaia 7:14). Isus era Sămânţa femeii (Geneza 3:15) şi nu a bărbatului. Naşterea supranaturală a lui Isus era modul în care Dumnezeu a ales să Îl aducă pe Fiul Său, Cel Sfânt care va salva poporul Său de păcat, în lume. Conceperea lui Isus în fecioara Maria prin Duhul Sfânt combină într-o Singură Persoană natura divină a lui Dumnezeu şi natura umană fără păcat (Ioan 1:1, 14). Dumnezeu a trimis ,,pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului (Romani 8:3), ,,făcându-se asemenea oamenilor (Filipeni 2:7). ,,Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele (Evrei 2:14). Când Isus şi-a luat un trup uman şi o natură umană, El nu s-a făcut părtaş şi păcatului. El a fost fără păcat (Evrei 4:15; 1 Petru 2:22; 2 Corinteni 5:21). De observat este şi faptul că Maria şi Iosif erau descendenţi ai lui David (Matei 1:16; Luca 3:23, 31), din a cărui familie au spus proorocii că va veni Mesia.
,,Isus s-a născut în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod (Matei 2:1). Mica a proorocit că naşterea lui Isus va fi în Betleem (Mica 5:2). Cezar August, împăratul roman, a poruncit ca fiecare om să se întoarcă în oraşul natal pentru a se înscrie la recensământ. Maria şi Iosif, părinţii lui Isus, locuiau în Nazaret şi au mers ,,în cetatea lui David, numită Betleem (Luca 2:1-7), pentru că ei erau din casa şi din seminţia lui David.
Deşi El era Fiul lui Dumnezeu şi locuise în curţile cerului, Isus a avut o naştere umilă. Când a venit vremea să se nască, nici o cameră nu a fost disponibilă la hanurile din Betleem pentru mama Sa. Numai un staul, iar patul său I-a fost o iesle (Luca 2:7). Cu toate acestea, naşterea Lui a fost remarcabilă. Îngerii au anunţat naşterea Lui păstorilor ,,care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor (v. 8). Ei au adus ,,o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul (v. 10, 11).
În naşterea umilă a lui Isus, Creatorul universului a părăsit câteva din atributele Sale divine pentru a deveni om. Acest Copil, născut în Betleem, era Cuvântul care a făcut toate lucrurile. El a venit în această lume, dar ,,lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi [evreii] nu l-au primit Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr (Ioan 1:10, 14; vezi 8:58; 17:5; Filipeni 2:6-8 pentru dovada preexistenţei Lui).
Termenul întrupare este folosit pentru a descrie pe Fiul lui Dumnezeu venind în trup, adică s-a făcut om. Acesta este unul din cele mai neînţelese evenimente ale istoriei. Este dificil de înţeles cum atributele divine şi umane au existat împreună în Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Biblia vorbeşte că Fiul lui Dumnezeu a avut o natură divină (Isaia 9:6; Ieremia 33:14-16; Maleahi 3:1, 2; Ioan 1:1-3, 14; 5:17, 18; Romani 8:3, 4; Coloseni 1:19; Evrei 1:2, 3). Biblia vorbeşte de asemenea că El a avut o natură umană (Matei 26:26, 28, 36; Luca 23:46; 24:39; Ioan 1:14; 8:40; 11:33; Faptele Apostolilor 2:22; Romani 5:15; 1 Corinteni 15:21; 1 Timotei 2:5; 3:16; 1 Ioan 4:2).
Cum şi de ce a renunţat Fiul lui Dumnezeu la drepturile Sale divine poate fi înţeles numai privind la sfinţenia şi dragostea lui Dumnezeu ca răspuns la păcătoşenia omului. Numai atunci putem începe să apreciem suferinţa răscumpărătoare a lui Isus pentru om.
Întruparea a fost esenţială pentru planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului din păcat. Niciodată Legea nu a avut ca scop mântuirea omului. Scopul Legii era să arate că omul este păcătos. Numai Dumnezeu-Om întrupat prin jertfirea de Sine putea să răscumpere pe om. ,,Căci lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi (Romani 8:3, 4). Fiul Omului a venit ca ,,să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei 20:28).
La opt zile după naşterea Sa, Isus Răscumpărătorul a fost tăiat împrejur în conformitate cu legea mozaică şi ca o consecinţă a umanităţii Lui. Atunci când S-a născut din fecioară, Fiul lui Dumnezeu a luat un trup omenesc. Deoarece El a trăit sub Lege şi a venit pentru a îndeplini neprihănirea acesteia, tăierea împrejur a fost primul pas în supunerea faţă de Lege pe care a arătat-o de-a lungul vieţii Lui. Aceasta a servit şi pentru identificarea Lui cu promisiunea făcută lui Avraam că ,,toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea (Genesa 20:18).
Legea cerea ca fiecare întâi născut să fie consacrat Domnului. Dacă întâiul născut era de parte bărbătească trebuia înfăţişat înaintea Domnului. ,,După cum este scris în Legea Domnului: ,,Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului, şi ca să aducă o jertfă după cum este poruncit în Legea Domnului. De aceea, părinţii lui Isus L-au adus la templu ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului (Luca 2:23, 24; Exod 13:2, 13; Numeri 18:15, 16).
Simeon, un om neprihănit şi devotat, aştepta zi şi noapte mângâierea lui Israel. Duhul Sfânt i-a descoperit că nu va muri până nu va vedea pe Hristos. Atunci când Copilul Hristos a fost adus la templu, Simeon L-a recunoscut îndată: ,,Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului tău Israel (Luca 2:29-32).
Ana, o proorociţă şi o văduvă vârstnică ce stătea la templu zi şi noapte în post şi rugăciune, de asemenea, L-a recunoscut pe Isus ca fiind Hristosul. ,,A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului (Luca 2:36-38).
Iosif, fiind avertizat de îngerul Domnului despre ura lui Irod faţă de Copil, a fugit în Egipt cu familia lui. Aceasta a împlinit ceea ce ,,fusese vestit prin proorocul care zice: ,,Am chemat pe Fiul Meu din Egipt (Matei 2:13-15, Osea 11:1). Atunci când Iosif, Maria şi Copilul s-au întors în Israel după moartea lui Irod, ei au aflat că domnea fiul acestuia, Arhelau. Fiindu-i teamă de Arhelau şi datorită înştiinţării primite de la Dumnezeu, tânăra familie s-a retras în Galileea şi s-au aşezat în Nazaret. Aşa spusese şi profetul ,,El va fi chemat Nazarinean (v. 23).
Se ştie puţin despre viaţa lui Isus din copilărie. Luca ne spune că ,,pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El (Luca 2:40). Fiind dintr-o familie săracă, probabil că Isus nu a primit nici o educaţie oficială, numai învăţătura de la părinţii Săi aşa cum cerea Legea, precum şi cea de la sinagogă. El a studiat Scripturile singur dovedind o vastă instruire şi dezvoltare. La vârsta de doisprezece ani când a fost dus la Ierusalim şi lăsat acolo neintenţionat de către părinţii Săi (ei au crezut că este cu rudele şi cunoscuţii lor), Isus deja avea o mare înţelepciune. Atunci când părinţii Lui L-au găsit, El se afla în templu ,,şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi cari-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui (Luca 2:46, 47). Când L-au întrebat de ce a rămas în urmă, El a spus: ,,De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu? (v. 49). La această vârstă timpurie, El era deja conştient de misiunea Lui divină.
Ioan Botezătorul pregăteşte calea
Pe măsură ce Isus creştea în intelect, trup şi înţelepciune, Ioan Botezătorul, a cărui naştere a fost prevestită, de asemenea, de către îngerul Gavril, s-a pregătit pentru lucrarea lui. Ioan ,,creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel (Luca 1:80). Ioan a crescut nu numai din punct de vedere fizic ci şi spiritual. El a locuit în pustie, după câte se pare departe de distracţiile lumii, primind acolo Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan nu a primit educaţia cuvenită unui preot. La sfârşitul pregătirii lui, probabil la vârsta de treizeci de ani, ,,Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor (Luca 3:2-4). Isus a spus pentru aceia care puteau primi aceasta, că Ioan Botezătorul era Ilie despre care profetul Maleahi a vorbit (Maleahi 3:1; 4:5, 6; Matei 11:13-15; Luca 1:17). Ioan vorbea aşa cum a profeţit proorocul Isaia: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările (Matei 3:3). Mulţi oameni au răspuns mesajului lui Ioan, îşi mărturiseau păcatele şi erau botezaţi (v. 6).
Mulţi din conducătorii sectelor religioase ale fariseilor şi saducheilor, veneau să primească botezul. Acest lucru l-a surprins pe Ioan ştiind de părerea lor înaltă despre ei şi aroganţa pe care o afişau atunci când mărturiseau că ei sunt curaţi atâta vreme cât ,,avem ca tată pe Avraam (Matei 3:9). Ioan i-a înfruntat spunându-le: ,,Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? (v. 7). El i-a avertizat să nu vină numai pentru botez ci să se pocăiască de păcatele lor aşa cum făceau ceilalţi. Această pocăinţă trebuia să fie mai mult decât vorbe; ei trebuiau să facă ,,roade vrednice de pocăinţa voastră orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc (Matei 3:8, 10; vezi Isaia 40:3; Marcu 1:3; Luca 3:4-6; Ioan 1:23).
Lucrarea lui Ioan era doar începutul unei lucrări mai mari. El ştia că pregăteşte calea pentru Cel care trebuie să vină: ,,Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc (Matei 3:11).
Ioan îl botează pe Isus
În timp ce Ioan boteza şi predica mesajul său, Isus a părăsit Galilea şi a venit la el să fie botezat. ,,Ioan căuta să-L oprească. Eu, zicea el, am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vi la mine? (Matei 3:14). Ioan s-a simţit nevrednic; el avea nevoie de Isus. Isus i-a răspuns: ,,Lasă-mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit (v. 15). Ioan a dorit să îndeplinească toate poruncile date de Dumnezeu pentru poporul Israel, aşa că Isus a fost botezat. De îndată ,,cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea (v. 16; vezi Ioan 1:29-34). Primirea Duhului Sfânt de către Isus şi vocea din ceruri auzită de mulţime au constituit mărturia începutului lucrării lui Isus. Curând după acest eveniment, ,,Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29). Ioan a văzut într-un mod clar lucrarea lui Hristos ca şi Mântuitor, adică Acela care va lua păcatele omenirii. Ioan a recunoscut că lucrarea sa de ,,predecesor se va sfârşi curând şi că el se va micşora în timp ce lucrarea lui Isus va creşte. Ioan a spus: ,,Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3:30). Ioan a recunoscut că Isus ,,vine din cer şi este mai presus de toţi . Acela, pe care L-a trimes Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu . Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică (v. 31, 34-36).
Ispitirea lui Isus
După botezul lui Isus, lucrarea Sa a început să fie vizibilă. Curînd a fost pus în situaţia de a lua decizii importante cu privire la viaţa Sa. ,,Îndată, duhul a mânat pe Isus în pustie (Marcu 1:12). El a petrecut acolo patruzeci de zile singur în rugăciune, meditaţie şi post. În timpul acestei perioade, El a avut de înfruntat ispitele din partea diavolului (Matei 4:1-11; Marcu 1:12, 13; Luca 4:1-13).
După patruzeci de zile de post, Isus a flămânzit. Ispititorul a venit la El şi a început cu aceiaşi metodă pe care a folosit-o şi împotriva lui Adam şi Eva în grădina Edenului (Geneza 3:1), şi anume punând la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Satan I-a spus: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini (Matei 4:3). Isus ştia că este Fiul lui Dumnezeu şi nu se îndoia de Tatăl Său; astfel că a refuzat să asculte cererea lui Satan prin care să-şi dovedească calitatea de Fiu. Isus s-a încrezut în Cuvântul Tatălui Său la care a apelat pentru a se apăra împotriva primei ispite a lui Satan, spunând: ,,Este scris: ,,Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (v. 4).
Cuvintele pe care le-a spus Isus fac parte din discursul lui Moise către Israel cu privire la importanţa respectării poruncilor lui Dumnezeu. Moise a spus: ,,Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi (Deuteronom 8:1). El le-a spus că ar trebui să-şi amintească de cei patruzeci de ani petrecuţi în pustie ,,ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui (v. 2). Dumnezeu i-a învăţat că omul ,,nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul (v. 3). Astfel că ispitirea lui Isus de către Satan a fost greşită. Isus ar fi putut să transforme pietrele în pâine, dar era mult mai important să asculte de Cuvântul Tatălui Său. Isus nu S-ar fi îndoit sau n-ar fi ispitit pe Dumnezeu prin ignorarea unei părţi din Cuvântul Său. Isus a respins cererea lui Satan din prima ispită şi a trecut prima Sa provocare pentru a rezolva cea mai importantă nevoie spirituală a omului (vezi Luca 4:1-4; Deuteronom 8:3).
Diavolul, ştiind că Isus a acceptat Cuvântul ca adevăr, pentru a-L ispiti din nou a folosit incorect Cuvântul. El L-a dus pe Isus ,,în sfânta cetate, L-a pus pe straşina templului, şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos; căci este scris: ,,El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei te vor lua pe mâini, ca nu cumva să te loveşti cu piciorul de vreo piatră. (Matei 4:5-6; vezi Psalmul 91:11-12). Încă o dată Satan cere o dovadă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar Isus din nou nu dă curs cerinţei lui Satan. Satan ştia că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Ar fi fost greşit ca Isus să urmeze cerinţele lui Satan inclusiv aceasta prin care Isus să-şi dovedească dumnezeirea. Pentru a-l învinge pe Satan din nou, Isus apelează încă o dată la Scriptură: ,,Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău. Satan a folosit greşit pasajul din Scriptură pe care l-a citat deoarece el căuta să sublinieze o parte din el şi să desconsidere altele care de fapt clarificau sensul (Matei 4:7; vezi Luca 4:5-12).
Apoi diavolul I-a arătat lui Isus ,,toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: ,,Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te ve arunca cu faţa la pământ şi te vei închina mie (Matei 4:8). Diavolul l-a provocat pe Isus să caute o împărăţie pământească închinându-se lui mai degrabă decât lui Dumnezeu. Dar Isus i-a răspuns folosind Scriptura din nou: ,,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti (v.10; vezi Deuteronom 6:13; 1 Cronici 21:1). După ce Isus s-a împotrivit acestor ispite, diavolul L-a lăsat, dar numai până ce a găsit o altă ocazie să-L ispitească (Luca 4:13).
Ispitirea lui Isus îl face pe om să înţeleagă că ispita în ea însăşi nu este păcat, şi că acel om are un Mântuitor care ,,a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat (Evrei 4:15). El ,,a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi (Evrei 2:17, 18). Prin împotrivirea în faţa ispitei, în cele din urmă, Isus va începe o serie de evenimente care va învinge puterea păcatului şi va aduce răscumpărare omului.
Isus este descris ca ,,Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1:29), ,, Mielul fără cusur şi fără prihană (1 Petru 1:19; vezi Evrei 9:14) şi unul care ,,n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug (1 Petru 2:22). Cuvântul miel sugera în mintea evreilor ideea de jertfă. Acest ,,miel fără cusur era Jertfa care urma să fie adusă pentru păcatul omului.
În timpul întregii Sale vieţi, Isus a avut de înfruntat ispite din partea diavolului, care vroia să oprească Mielul să devină jerfa pentru păcatele omenirii. Însă Isus nu a cedat în faţa lui Satan, ci a rămas absolut fără păcat prin ascultare totală de voia lui Dumnezeu. Mai târziu El şi-a provocat duşmanii: ,,Cine din voi mă poate dovedi că am păcat? (Ioan 8:46). Ei nu au putut să găsească nici un păcat în viaţa Lui. Dumnezeu L-a trimis pe Isus în lume ca un om perfect care ,,n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5:21). Pentru că el a fost fără păcat, Isus a fost îndreptăţit să fie Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5).
Lucrarea lui Isus
După ispitire, Isus a continuat să trăiască în ascultare totală de voia lui Dumnezeu, mărturisind că ,,fac ce-I este plăcut (Ioan 8:29). El era omul perfect, ultimul Adam, duhul dătător de viaţă (1 Corinteni 15:45; vezi Ioan 5:21; Romani 8:2; Evrei 9:14). Perfecţiunea Sa I-a controlat în totalitate caracterul şi comportamentul Său.
Puţin mai târziu, Isus s-a apropiat de Ioan şi de doi din ucenicii acestuia şi Ioan din nou a mărturisit despre El: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu! Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus (Ioan 1:36, 37). Unul din aceşti ucenici, Andrei, a mers şi a găsit ,,pe fratele său Simon, şi i-a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia [Hristosul] (v. 41). Isus era Cel Aşteptat de către evrei (Isaia 61:1; Luca 4:18). Andrei l-a adus pe Simon la Isus care i-a spus că numele lui va fi Chifa. ,,Chifa din limba aramaică, este tradus ,,Petru, care înseamnă piatră (Ioan 1:40-42). Mai târziu vom vedea semnificaţia acestei schimbări a numelui.
Apoi Isus l-a întâlnit pe Filip în drumul Său spre Galilea şi i-a spus: ,,Vino după Mine (Ioan 1:43). Filip l-a urmat. Curând Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: ,,Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif (v.45). Natanael trebuie să fi fost un bun cunoscător al Cuvântului pentru că el a înţeles vorbele lui Filip. După întâlnirea sa personală cu Isus, Natanael a recunoscut că Isus era ,,Fiul lui Dumnezeu Împăratul lui Israel (v. 49).
Isus, împreună cu mama şi ucenicii Săi, a mers la o nuntă în Cana din Galilea. În timpul mesei festive de nuntă vinul s-a terminat. Pentru că ştia că Fiul său era în stare să facă minuni, mama lui Isus a vorbit cu El despre situaţia aceea. El i-a răspuns cererii ei spunându-i: ,,Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul (Ioan 2:4). Răspunsul lui Isus pare, pentru noi astăzi, destul de nepoliticos, dar în cultura evreiască acest răspuns era cu totul adecvat. Sensul spuselor lui era: ,,Ce am eu de a face cu terminarea vinului? Isus trebuie să fi fost destul de nemulţumit de situaţia respectivă, dar, cu toate acestea, El a dat curs cerinţei mamei Sale cerând ca cele şase vase de piatră de două sau trei vedre fiecare să fie umplute cu apă. Apoi le-a cerut servitorilor să scoată din lichidul respectiv şi să-l ducă nunului. Nunul a văzut că vinul era bun. Prin această minune ,,Şi-a arătat slava Sa (v.11) şi i-a determinat pe ucenici să creadă în El. Aceasta a fost prima minune a lui Isus, prima dintre semnele Sale care au confirmat dumnezeirea Sa (vezi 20:30, 31).
Curând după acest eveniment, Isus a mers la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui. Acolo El a fost şocat să vadă că templul, dedicat lui Dumnezeu, devenise un loc unde se schimbau bani şi se vindeau boi, oi şi porumbei. Mânia şi indignarea sfântă a lui Isus L-au determinat să alunge animalele afară din templu. ,,Ridicaţi acestea de aici, le-a poruncit Isus, ,,şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie (Ioan 2:16).
Evreii I-au cerut să le spună cu ce autoritate face El curăţenie în templu şi I-au cerut un semn. El le-a răspuns referindu-se la un eveniment care urma să se întâmple: ,,Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica (Ioan 2:19). Deşi acesta trebuia să fie un semn convingător, evreii nu au înţeles sensul cuvintelor Lui. Ei s-au gândit numai la cei patruzeci şi şase de ani care au fost necesari să se construiască templul. Ei nu au înţeles că El vorbea despre trupul Său, care va învia după trei zile după ce El îşi va da viaţa pentru a împăca omul cu Dumnezeu.
Nicodim, un fruntaş al evreilor, a fost probabil unul dintre aceia care au crezut în Isus datorită minunilor pe care le-a făcut (Ioan 2:23). Credinţa lui Nicodim era mică, aşa că el ,,a venit la Isus noaptea şi I-a spus: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el (Ioan 3:2). Isus, trecând peste orice formulă de salut, i-a vorbit direct despre mântuire: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (v. 5). Nimeni nu poate vedea (sau înţelege) Împărăţia lui Dumnezeu fără ca să aibă o schimbare a inimii. Acest lucru a fost greu de înţeles pentru Nicodim. ,,Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh (v. 6). Această naştere din nou, regenerarea omului păcătos, nu era o problemă naturală, ci una spirituală. Isus i-a reamintit lui Nicodim să nu se mire de lucruri naturale pe care nu le înţelege (de exemplu, de unde şi încotro se duce vântul). Acelaşi lucru este şi cu omul născut din Duh. Naşterea din nou, ca şi efectele vântului, ar trebui să fie la fel de reală în viaţa unei persoane, chiar dacă el nu poate înţelege cum se întâmplă.
Nicodim L-a întrebat din nou: ,,Cum se poate face aşa ceva? (Ioan 3:9). Isus i-a răspuns:
Tu eşti Învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri? Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3:10-15
Urmează apoi un rezumat al adevărului central al Evangheliei:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu. Ioan 3:16-21
După întâlnirea lui cu Nicodim, Isus a mers în Iudea unde a continuat să înveţe despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi s-a întors în Galilea trecând prin Samaria. În timpul acestei călătorii, El a poposit lângă o fântână săpată cu ani în urmă de Iacov. În timp ce stătea acolo, o femeie samariteancă a venit să scoată apă. Isus i-a cerut apă să bea. Acest lucru a surprins pe unii din ucenicii Săi pentru că evreii priveau cu dispreţ pe samariteni. Samaritenii erau un amestec de popoare aşezate forţat pe teritoriul Israelului în timpul secolului al optulea înainte de Hristos o dată cu ocupaţia asiriană. Ei dezvoltaseră o religie monoteistă asemănătoare cu cea a evreilor.
În timpul conversaţiei ei cu Isus, femeia samariteancă a adus vorba despre o problemă care cauzase multă dispută între evrei şi samariteni. Era muntele Garizim sau Ierusalimul locul unde oamenii trebuie să se închine? Samaritenii construiseră un templu pe muntele Garizim după ce evreii refuzaseră ajutorul lor la reconstruirea templului din Ierusalim după întoarcerea din captivitatea babiloniană. Isus i-a răspuns: ,,vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr (Ioan 4:21-24). Isus a subliniat că atitudinea şi spiritul sunt mai importante decât locul de închinare.
Trecând prin Samaria, ,,Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: ,,S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1:14, 15; vezi Matei 4:23-25). Isus a câştigat imediat suportul mulţimilor. Oamenii ,,erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii (v. 22). El nu a urmat practica obişnuită a cărturarilor evrei care citau diverse pasaje relevante pentru a-şi argumenta declaraţiile lor. Din contră, el a spus adevărul bazat pe propria Sa putere; nu avea nevoie de nici o autoritate care să-L susţină.
La începutul lucrării lui în Galilea, Isus a venit în oraşul ,,Nazaret, unde fusese crescut (Luca 4:16). În timpul şederii Lui acolo, a participat la serviciul de Sabat din sinagogă şi s-a adresat mulţimii. El
s-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului. În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. v. 16-20; vezi Isaia 61:1
Apoi El a declarat: ,,Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit (Luca 4:21). La început evreii au vorbit bine despre El ,,şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui, dar, amintindu-şi că era fiul lui Iosif, L-au respins. El le-a spus: ,,Dar adevărat vă spun că, nici un prooroc nu este primit bine în patria lui (v. 24). Ei ,,s-au umplut de mânie împotriva Lui şi ,,L-au scos afară din cetate (v. 28, 29). L-au dus până în sprânceana muntelui şi l-ar fi omorât, dar El în mod miraculos ,,a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo (Luca 4:30). După ce evreii din Nazaret L-au respins, Isus a părăsit cetatea lor şi a plecat la Capernaum, unde a locuit aproximativ optsprezece luni.
Împărăţia lui Dumnezeu
Evangheliile subliniază rolul lui Isus ca şi învăţător (Matei 4:23; 7:29; 9:35; 11:1; 12:38; Marcu 5:35; Luca 18:18; Ioan 1:38; 3:2; 13:13) şi predicator (Matei 4:17, 23; 9:35; 11:1; Marcu 1:14, 38, 39; Luca 4:44;8:1), consemnând multe din învăţăturile sale. Câteva dintre acestea aduc o lumină asupra planului de răscumpărare. O expresie pe care Isus a folosit-o adesea în lucrarea Sa era că ,,Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie (Marcu 1:15). (Marcu şi Luca folosesc termenul de ,,Împărăţia lui Dumnezeu în timp ce Matei foloseşte expresia ,,Împărăţia cerurilor, posibil datorită faptului că el a scris cartea către cititori evrei care erau reticenţi în a folosi numele lui Dumnezeu).
Conceptul de împărăţie nu era nou pentru ascultătorii lui Isus. Evreii se referiseră deseori la Dumnezeu ca Acela care are suveranitate absolută asupra omului şi a creaţiilor Sale. În trecut, aceasta includea conducerea lui Dumnezeu asupra lui Israel, dar suveranitatea politică se sfârşise o dată cu distrugerea Ierusalimului de către babilonieni. Cu toate acestea, idea de împărăţie rămăsese cu evreii. De secole, ei aşteptau cu nerăbdare o nouă împărăţie prin care Dumnezeu să domnească din nou asupra poporului Său. Această anticipare îi făcuse pe evrei să gândească numai în termeni politici. Mulţi evrei nu puteau să uite că Israelul fusese odată o teocraţie în care Dumnezeu conducea prin împăraţii lor. Trecuseră câteva secole de când evreii fuseseră luaţi în captivitate de către babilonieni; unii evrei credeau că guvernarea romană va fi înlăturată şi Israel va deveni din nou o împărăţie suverană şi politică.
Există două aspecte cu privire la împărăţie: o Împărăţie spirituală prezentă şi o Împărăţie viitoare în sens literal. Împărăţia viitoare, compusă din evrei şi neamuri, va fi condusă de Hristos ca şi împărat. Împărăţia politică pe care o aşteptau evreii ,,va fi călcată în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor (Luca 21:24; vezi Romani 11:25).
Până atunci va fi o Împărăţie spirituală unde Dumnezeu va domni în inimile acelora care acceptă planul de răscumpărare adus de Isus Hristos. Isus a folosit termenul de Împărăţie ca o analogie pentru domnia lui Dumnezeu asupra oamenilor în vremurile acestea. El nu a dat niciodată o definiţie a Împărăţiei dar a învăţat ce este folosind pildele. El a asemănat Împărăţia lui Dumnezeu cu o sămânţă semănată care poate fi mâncată de păsări ori înecată de spini ori care creşte la maturitate şi dă rod (Matei13:3-9, 18-30, 36-43; Marcu 4:1-20; Luca 8:4-15). Împărăţia lui Dumnezeu coexistă cu împărăţia răului, a diavolului, şi este în opoziţie cu aceasta. Împărăţia lui Dumnezeu este ca un grăunte de muştar (Matei 13:31, 32; Marcu 4:30-32) şi ca un aluat care creşte de la ceva mic devenind mare şi care se răspândeşte în întreaga lume (Matei 13:33; Luca 13:20, 21). Aceste pilde arată că Împărăţia va creşte şi se va întinde în întreaga lume.
Împărăţia este ca o comoară ascunsă într-o ţarină (Matei 13:44) şi ca un mărgăritar frumos (v. 45) care, atunci când este găsit, merită tot efortul ca să fie obţinut. Împărăţia lui Dumnezeu merită să dai tot ce ai ca să intri în ea. Aceasta nu înseamnă că se poate intra în ea prin ţinerea legii, ci cel ce o caută trebuie să se pocăiască, să creadă şi să-l urmeze pe Isus fără rezerve. Împărăţia este ca un năvod în care sunt prinşi atât peşti răi cât şi peşti buni, dar la sfârşit ei sunt separaţi şi cei răi sunt aruncaţi afară (v. 47-50). Numai la sfârşit urmaşii devotaţi ai lui Hristos vor fi separaţi de cei care nu au crezut. În concluzie, aceste pilde arată că Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia diavolului vor exista împreună. La sfârşitul vremurilor, va fi o separare a binelui de rău, iar copiii Regelui Isus vor locui într-o Împărăţie glorioasă.
Împărăţia spirituală este stabilită prin harul lui Dumnezeu şi prin lucrarea Duhului Sfânt, făcută posibilă oamenilor prin supunere personală faţă de Dumnezeu. Oamenii trebuie să uite că sunt mari şi să devină ca nişte copilaşi pentru a intra în această Împărăţie. Isus a spus: ,,Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18:3). Aceasta implică faptul că oamenii trebuie să se nască din nou (vezi Ioan 3:3-7), având astfel o nouă relaţie cu Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu se referă de fapt la reinstaurarea domniei lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Oamenii trebuie să se întoarcă la o relaţie cu Dumnezeu aproximativ aceiaşi cu cea avută înainte de Cădere. Ei trebuie să se pocăiască, adică să se întoarcă de la răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu, să se încreadă şi să asculte de El. Fiecare trebuie să se smerească ca un copilaş (Matei 18:4). Copilaşii arată smerenie prin încrederea şi dependenţa faţă de alţii. În acelaşi fel cel răzvrătit în smerenie trebuie să se bizuie numai pe Isus pentru a avea loc convertirea necesară. Aceasta este ,,vestea bună pentru aceia care se pocăiesc şi cred. Expresia vestea bună este tradusă din grecescul euaggelion, care este de obicei tradus cu evanghelia.
Împărăţia lui Dumnezeu este separată şi în opoziţie cu împărăţia acestei lumi, care este compusă din copiii lui Satan (Matei 13:38; Ioan 8:44) şi este condusă de Satan (Efeseni 2:2). Scopul Împărăţiei lui Dumnezeu este de a răsturna împărăţia întunericului prin învingerea puterii lui Satan asupra omului (Matei 12:22-30; Romani 13:12) şi prin înzestrarea omului cu o natură nouă prin naşterea din nou ( Ioan 3:3; Efeseni 4:22, 23; Coloseni 3:9, 10; 1 Petru 1:23; 2:2). Acest om nou nu este ,,din lume ci este ,,ales din mijlocul lumii (Ioan 15:19; 17:14). Tatăl i-a dat lui Isus pe aceştia luându-i ,,din lume (17:6). Isus a explicat că ei ,,nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume (v. 16).
Expresia ,,Împărăţia lui Dumnezeu se referă de asemenea la natura spirituală a Împărăţiei care îşi are originea şi sursa în Dumnezeu. Fariseilor, care l-au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: Uite-o aici, sau uite-o acolo! Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Luca 17:20, 21). Nu era o împărăţie după modelul Israelului ,,cu semne care să fie observate (v. 20), adică cu ritualuri, cu rânduieli care să fie păzite, sau un stat de drept, etc. Termenul grecesc entos tradus ,,înlăuntrul tău înseamnă ,,înlăuntrul tău, în inima ta şi este uneori tradus ,,printre voi, în mijlocul tău[1]. Pentru a intra în această Împărăţie spirituală este nevoie de convertire sau naştere din nou. Fără aceasta, omul neînviat şi fără iluminarea spirituală nu poate vedea şi nici nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3, 5).
Conceptul de Împărăţie a lui Dumnezeu, unde omul vine din nou sub conducerea lui Dumnezeu, implică faptul că toţi aceia care Îi aparţin posedă un nou set de valori. Predica de pe Munte (Matei 5-7) este un exemplu clar a acestor noi standarde. Ele au de-a face cu relaţia omului cu fraţii săi (5:21-26), cu preacurvia (v.28), cu divorţul (v. 31, 32), cu jurământul (v. 33-37), cu suferirea răului (v. 38-42), cu iubirea vrăjmaşilor (v. 43-48), cu milostenia (6:1-4), cu rugăciunea (v. 5-13), cu iertarea (v. 14, 15), cu postul (v. 16-18), cu adevăratele comori (v. 19-21), cu neputinţa de a sluji la doi stăpâni (v. 24), cu grijile şi îngrijorările (v. 25-34), cu judecata (7:1-5) şi cu stăruinţa în rugăciune (v. 7-12).
Predica se încheie cu îndemnul de a intra ,,pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află (Matei 7:13, 14). Discipolii lui Isus trebuie să se ferească de proorocii mincinoşi care sunt ,,nişte lupi răpitori (7:15) şi să aibe grijă că
nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege. De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare. 7:21-27
Din aceste versete este clar că Predica de pe Munte prezintă un nou set de standarde care contrastează cu Legea şi învăţăturile cărturarilor. Această predică arată că Isus este preocupat în mod deosebit de problemele morale. Învăţăturile Sale sunt mult mai profunde decât legalismul evreiesc. ,,Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (5:20). Omul înţelept va ,,auzi aceste cuvinte şi le va păzi, dar nu numai în sensul exterior, vizibil ca şi fariseii, ci de asemenea într-un sens interior. El va acorda atenţie avertizărilor lui Isus despre consecinţele nerespectării lor. Rezultatul nerespectării acestor învăţături este serios. Va fi ca şi construirea unei case pe nisip care nu va rezista în faţa furtunii.
Ucenicia
În timpul întregii Sale lucrări, Isus i-a chemat pe oameni să-L urmeze şi să devină ucenicii Lui. Aceia care au acceptat această chemare trebuiau să cântărească preţul pe care trebuiau să-l plătească. Când ,,un om I-a zis: ,,Doamne, Te voi urma oriunde vei merge (Luca 9:57), Isus i-a amintit că ,,vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-şi odihni capul (v.58). Pentru a-L urma pe Isus trebuie plătit un preţ şi oamenii trebuie să îl ia în considerare înainte de a lua o decizie.
În acelaşi timp, un alt om a acceptat chemarea lui Isus de a-L urma, dar el a avut un lucru destul de rezonabil de făcut mai întâi: ,,Doamne, lasă-mă să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu (Luca 9:59). Când un adevărat ucenic aude chemarea ,,Vino după Mine, nimic nu ar trebui să-l împiedice să-L urmeze pe Isus, chiar dacă aceasta ar însemna să lase morţii să-şi îngroape morţii. ,,Un altul a zis: ,,Doamne, te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei(v. 61). Dar Isus a trebuit să-i amintească acestei persoane că nici un om care ,,pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu (v. 62). Din nou adevăratului ucenic i se spune că nimic nu trebuie să se interpună între el şi a-L urma pe Isus.
Matei explică răspunsul pe care Îl aşteaptă Isus. Acest vameş stătea la masa sa pentru a strânge taxele când Isus i-a spus: ,,Vino după Mine. Omul acela s-a sculat, şi a mers după el (Matei 9:9). Fariseii l-au criticat pe Isus pentru că a chemat un vameş să-I fie ucenic. ,,Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? (v. 11). Pentru farisei, Matei era un trădător pentru că se vânduse guvernului roman şi lucra pentru el. Isus a trebuit să le reamintească acestor conducători religioşi că ,,nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă ,,Milă voiesc, iar nu jertfă! Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi (v. 12, 13). Matei s-a pocăit, şi-a schimbat viaţa şi a devenit un ucenic destoinic.
La naşterea lui Isus, îngerii au zis: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2:14). Prezenţa păcii depinde de răspunsul omului la vestea bună. Chemarea la ucenicie poate cauza tensiune între aceia care Îl urmează pe Isus şi membrii familiei şi prietenii lor care nu au luat această decizie. Isus le-a amintit ucenicilor Săi că El nu a venit să aducă
pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga. Matei 10:34-39
După ce le-a spus ucenicilor Săi că El trebuie să sufere şi să fie omorât în Ierusalim, Isus le-a mai spus: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga (Matei 16:24, 25; vezi şi Marcu 8:34-9:1; Luca 9:23-27; 14:27; 17:33). Lepădarea de sine înseamnă renunţarea la conducerea propriei persoane şi a propriilor dorinţe şi dăruirea completă Domnului. Pavel a scris filipenilor că ei ar trebui să aibe gândul care era în Hristos Isus când ,,S-a desbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor . S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2:5-8). Crucea simbolizează suferinţa şi dacă este necesară chiar şi moartea pe care ucenicul o acceptă când Îl urmează pe Domnul. Domnul nu va fi singurul care va suferi; ucenicii Săi vor suferi de asemenea. Crucea de asemenea simbolizează răstignirea, un termen pe care Pavel l-a folosit să descrie creştinul: ,,Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei (Galateni 5:24). Aceia care au renunţat la firea pământească vor fi răsplătiţi cu viaţa veşnică.
Luca a scris că la un moment dat Isus vorbea unei mulţimi de oameni care erau interesaţi să devină ucenici. Vorbind despre ucenicie, Isus a vorbit mai întâi despre nevoia de ,,a urî membrii familiei sau chiar propria viaţă: ,,Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu (Luca 14:26; vezi 12:51-53). Acestea sunt cuvinte dure. De fapt ele înseamnă că ucenicii trebuie să-şi abandoneze toate interesele care pot împiedica predarea totală şi loialitatea deplină faţă de Hristos. Această ură poate fi înţeleasă în comparaţie cu dragostea cerută de Isus. El le-a spus ucenicilor: ,,Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10:36, 37). Ucenicii trebuie să-l iubească pe Isus mai presus de orice. Aceasta va rezulta într-o credincioşie şi loialitate faţă de Isus care depăşeşte toate relaţiile familiale şi chiar propriile dorinţe. Nimic nu trebuie să stea în calea urmării lui Hristos. Isus a spus: ,,Şi oricine nu-şi poartă crucea, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu (Luca 14:27). Apoi el a menţionat că o persoană care intenţionează să construiască un turn, va estima mai întâi costurile ca să fie sigur că-l va putea termina, şi că nici un împărat nu va merge la război fără să ia în considerare dacă va putea câştiga. ,,Tot aşa, fiecare dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu (v. 33). Ucenicia şi mântuirea sunt lucruri serioase şi cer dedicare totală de la început şi punerea tuturor celorlalte pe locul doi în viaţă. Isus Hristos trebuie să fie pe primul loc în viaţa ucenicului.
Pentru ca nu cumva cineva să creadă că ucenicia este o povară, Isus a spus: ,,Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară (Matei 11:28-30). Cum poate ucenicia să fie uşoară? Răspunsul se află în experienţa naşterii din nou. Natura interioară a ucenicului este schimbată, aşa că el doreşte să facă voia lui Dumnezeu şi astfel găseşte neprihănire, pace şi bucurie (Ioan 14:27; 16:33; Romani 14:17; 15:13; Galateni 5:22). Schimbarea interioară îndepărtează povara, chiar dacă ucenicul ar avea de suferit pentru cauza lui Hristos (Matei 10:16-25; Luca 10:3; 21:5-19; Romani 8:17; Filipeni 1:29, 30; 3:10; 2 Timotei 2:12; 1 Petru 4:12-14; 5:10).
Singura cale
Chemarea lui Isus la ucenicie a fost o chemare de a urma singura cale de răscumpărare. Isus a spus:
Eu sunt Pâinea vieţii .Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi . Oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine .Cine crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit. Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii. Ioan 6:35, 40, 45-51
Isus a spus: ,,Eu sunt Lumina lumii: cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8:12; vezi 9:5; 12:35, 36). Isus este Acela care eliberează pe om din păcatul său aşa că el nu mai umblă în întuneric, ci în lumină.
Isus a vorbit evreilor care au crezut în El: ,,Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi (Ioan 8:31, 32). El le-a explicat că ,,oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului (v. 34). Persoana care este un rob ,,nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi (v. 35, 36). A fi liber înseamnă eliberare din puterea şi consecinţele eterne ale păcatului. ,,Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea (v.51).
Aceia care caută viaţa veşnică trebuie să intre prin Uşă. Isus a folosit această metaforă pentru a descrie scopul existenţei Sale. ,,Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor (Ioan 10:1, 2). Staulul era un loc îngrădit cu o poartă de intrare; Isus a intrat pentru ca alţii să aibă viaţă. Astfel El a devenit Uşa prin care alţii să poată intra. El a spus: ,,Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit . Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau (v. 9-11, 17). În Împărăţie, Isus este singura uşă pentru că El este Acela care şi-a dat viaţa pentru ca oamenii care se pocăiesc să fie mântuiţi.
Când unul din prietenii Săi apropiaţi a murit, Isus l-a înviat din morţi. În timpul acestui eveniment Isus a spus: ,,Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată (Ioan 11:25, 26). Isus este sursa vieţii şi a învierii din morţi. Nici viaţa nici învierea nu există fără El. Victoria asupra morţii este posibilă numai pentru aceia care cred în El.
Isus a spus în mod clar că rezultatele ascultării de El au consecinţe veşnice:
Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimes, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile, pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl. Ioan 12:47-50
Scopul lui Isus a fost să salveze pe păcătos, dar dacă păcătosul Îl respinge, nu este altă cale. Păcătosul va fi judecat de ceea ce el a respins cuvântul pe care Isus l-a prezentat. Judecata va avea loc în baza autorităţii lui Dumnezeu. El l-a împuternicit pe Isus să ierte păcatele, aşa cum a mărturisit încă de la începutul lucrării Lui (Marcu 2:10; Luca 7:48).
Aceia care cred în Isus şi înţeleg dragostea Lui pentru ei îl vor iubi pe El. Isus a zis: ,,Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele (Ioan 14:15). El a promis că le va trimite un Mângâietor, pe Duhul Sfânt, să-i călăuzească şi să-i înveţe. Isus le-a explicat:
Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui .Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimes. v. 21-24
Isus aşteaptă ca aceia care-l iubesc să păstreze Cuvântul Său. Aceia care cred în El şi ţin Cuvântul Său, vor aduce roadă. ,,Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină (Ioan 15:1, 11). Fructul ascultării izvorăşte din viaţa credinciosului în Hristos şi aduce glorie lui Dumnezeu şi bucurie lui Hristos şi credinciosului.
Minunile Sale
Evangheliile redau multe întâmplări cu privire la Isus făcând minuni. De exemplu, Matei a menţionat zece vindecări miraculoase şi o minune în care şi-a arătat puterea asupra forţelor naturale, menţionate în capitolele 8 şi 9 ale evangheliei lui. Isus a vindecat un lepros (Matei 8:2-4), a vindecat robul unui sutaş (v. 5-13), a vindecat pe soacra lui Petru de friguri (v. 14, 15), a vindecat mulţi îndrăciţi (v. 16), a potolit furtuna (v. 23-27), a vindecat doi îndrăciţi (v. 28-34), a vindecat un slăbănog (9:1-8), a vindecat o femeie cu scurgere de sânge (v. 20), a înviat fiica unui fruntaş, Iair (v. 18-26), a vindecat doi orbi (v. 27-30) şi a vindecat un mut îndrăcit (v. 32-34).
Acestea sunt doar câteva din minunile înregistrate de evanghelii. Matei a scris că, în timp ce învăţa şi predica evanghelia, Isus a vindecat ,,orice fel de boală şi orice fel de neputinţă (Matei 9:35). Apostolul Ioan a spus că Isus a făcut multe alte semne care nu sunt scrise pentru că ar lua prea mult spaţiu (Ioan 20:30; 21:25). Aceste lucrări au mărturisit despre El şi I-au adus o mare faimă (Matei 9:8, 26, 31, 33), având ca rezultat credinţa multora în El (Ioan 2:11, 23; 3:2; 6:2, 14; 7:31; 9:16, 31-33; 12:18; etc.).
Deşi Isus a făcut multe minuni, acestea nu au constituit inima lucrării Sale. De fapt, deseori El a încercat să-i facă pe oameni să nu dea o aşa de mare atenţie acestora, cerându-le celor care au fost vindecaţi să nu spună la alţii (Matei 8:1-4; Marcu 3:12; 5:43; 7:36; 8:22-26, 30; 9:9). Deseori El a inclus o lecţie spirituală împreună cu minunea pentru ca oamenii să vadă dincolo de miraculos. Lucrarea principală a lui Isus a fost spirituală. El a făcut minuni pentru a-şi susţine lucrarea, nu pentru a o împiedica. Găsirea soluţiilor la problemele fizice nu trebuie să împiedice rezolvarea problemelor de fond ale omului, şi anume cele spirituale.
Cei doisprezece ucenici
Lucrarea lui Isus nu s-a limitat la propria Sa muncă. El şi-a ales doisprezece ucenici sau apostoli pentru a-L reprezenta în lucrarea Lui. Ei au avut ,,putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă (Matei 10:1). Ei au fost trimişi să predice că ,,Împărăţia cerurilor este aproape(v. 7).
Isus i-a avertizat pe ucenici: ,,Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor (Matei 10:16-18; vezi Marcu 13:9; Luca 21:12). Când vor fi aduşi înaintea autorităţilor, Isus le-a promis că vor fi conduşi de Duhul Sfânt. Ei nu trebuiau să se gândească cum sau ce vor spune; ,,căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela. Fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi (v. 19, 20; vezi Marcu 13:11; Luca 21:14, 15). În lucrarea lor, ucenicii puteau să se aştepte să fie urâţi şi persecutaţi (vezi Luca 10:3; 21:12-19).
Aceasta promitea că Duhul Sfânt ,,vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu (Ioan 14:26). El ,,are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare (Ioan 16:13; vezi v. 14, 15; 14:16, 17; 15:26, 27; 17:7, 8, 17, 20; Faptele Apostolilor 1:8). Realitatea acestei promisiuni le-a permis ucenicilor să-şi amintească şi să înveţe toate lucrurile pe care Isus i-a învăţat, făcând posibil pentru ei să-şi amintească cuvântul Lui şi pentru noi să ştim învăţăturile Lui şi planul salvării.
Persecuţia de care au avut parte ucenicii a fost o reflectare a respingerii tot mai mari a lui Isus. ,,Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robul să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa, pe cei din casa lui? ( Matei 10:24, 25). Ucenicii puteau să se aştepte să fie trataţi şi numiţi în acelaşi fel ca şi Învăţătorul lor. Dar aceasta nu trebuia să-i împiedice. Ei urmau să predice ceea ce au învăţat de la Învăţătorul lor, să propovăduiască de pe acoperişul caselor (v. 27) şi să nu le fie teamă de cei care i-ar putea ucide, ,,dar mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă (v. 28).
Ioan Botezătorul
După ce şi-a îndeplinit chemarea, lucrarea lui Ioan Botezătorul s-a sfârşit într-un mod tragic. Irod tetrarhul l-a prins pe Ioan şi l-a pus în închisoare pentru că l-a acuzat pe Irod că trăieşte cu nevasta fratelui său, Irodiada. ,,Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc (Matei 14:5). La o petrecere a zilei de naştere, fiica Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod, ,,de aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere (v. 7). Îndemnată de mama ei, fata a cerut capul lui Ioan Botezătorul. ,,Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale (v. 9), Irod a împlinit cerinţa fiicei (Matei 14:1-12; Marcu 6:14-29; Luca 9:7-9).
Când a auzit de moartea lui Ioan, Isus s-a retras într-un loc pustiu să se odihnească. Moartea lui Ioan a prefigurat opoziţia de care se va lovi Isus, care, în mai puţin de un an, va duce ca El să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea omului. Isus şi ucenicii aveau nevoie de odihnă pentru a-şi continua lucrarea lor intensă (Marcu 6:31). Ucenicii tocmai se întorseseră dintr-o călătorie obositoare de predicare şi învăţare în timpul căreia au ajutat mult popor şi aveau nevoie de odihnă şi mâncare.